Transportatorii au ieșit la primul protest în PMAN
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) organizează astăzi, 9 iulie, prima acțiune de protest a transportatorilor în Piața Marii Adunări Naționale.

Potrivit organizatorilor, protestul va începe simbolic cu un semnal colectiv de claxoane, după care vor fi prezentate public cererile adresate Guvernului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, transmite unimedia.info.
Acțiunea face parte dintr-o serie de trei proteste anunțate anterior de transportatori.
Printre principalele revendicări ale APOTA se numără:
- aprobarea imediată a metodologiei de calcul al tarifelor pentru transportul rutier de pasageri;
- retrimiterea spre discuții suplimentare a proiectelor privind implementarea biletului electronic (e-bilet) și a monitorizării GPS a transportului (e-GPS);
- anularea obligației de a adapta întregul transport pentru persoanele cu dizabilități, considerată imposibil de realizat în condițiile actuale.
De menționat că, în pofida negocierilor care au avut loc pe 27 iunie între transportatori și Ministerul Infrastructurii, situația din sector rămâne tensionată. Acțiunile de protest nu au fost anulate, deoarece, potrivit reprezentanților APOTA, dialogul nu a dus la soluții concrete privind revendicările formulate anterior.
În timp ce autoritățile susțin că sunt deschise pentru dialog și că reformele propuse sunt în beneficiul pasagerilor, reprezentanții APOTA le acuză de lipsă de transparență și de ignorarea problemelor structurale din domeniul transportului de pasageri.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


