theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Iulie 2025, 14:27
7 081
Copiază linkul
Link copiat

Transportatorii acuză Poliția de abuzuri după protestul din fața Delegației UE

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) acuză Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) de aplicarea unor sancțiuni cu caracter represiv împotriva șoferilor care au participat la protestul din 22 iulie, organizat în fața sediului Delegației Uniunii Europene din Chișinău.

Transportatorii acuză Poliția de abuzuri după protestul din fața Delegației UE.
Transportatorii acuză Poliția de abuzuri după protestul din fața Delegației UE.

Potrivit unui comunicat semnat de președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, mai mulți șoferi au fost sancționați contravențional pentru presupusa blocare a circulației pe strada Mitropolit Petru Movilă, transmite noi.md cu referire la telegraph.md

Reprezentanții APOTA resping acuzațiile și susțin că întrunirea a fost una legală. „Afirmăm că protestul s-a desfășurat legal, despre data și locul protestului s-a menționat în Declarația prealabilă depusă și înregistrată în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2008. Organizarea și desfășurarea unei întruniri pe partea carosabilă a străzii este permisă de lege, iar protestul transportatorilor nu a fost primul de acest fel”, spun ei. 

În comunicat se afirmă că sancțiunile aplicate ar avea un caracter politic și represiv. „Calificăm acțiunile vădit ilegale ale INSP ca fiind o măsură de răzbunare ordonată de șefii MAI, IGP, INSP ca răspuns la declarațiile din cadrul protestelor din 09.07.2025 și 22.07.2025 despre acțiunile aberante ale conducerii MAI, IGP privind unele instrumente de politici din ramura transporturilor rutiere”, se arată în comunicat. 

De asemenea, în timpul protestelor, reprezentanții APOTA au formulat acuzații grave de corupție din sistem. 

„S-a afirmat despre implicarea conducerii MAI, IGP, INSP în protejarea schemelor de corupție și intenția de a legaliza unele scheme prin promovarea unui proiect de act normativ care în mod direct contravine prevederilor a două acte cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene”, se arată în comunicatul asociației.

În ciuda acestor presiuni, APOTA anunță că nu va renunța la acțiunile de protest. 

„Măsurile de răzbunare și intimidare ale INSP nu vor încetini protestele transportatorilor, dimpotrivă, după finalizarea rundei de proteste anunțate vom examina oportunitatea organizării protestelor în fața sediului MAI, IGP, INSP”, menționează reprezentanții APOTA. 

Pe lângă proteste, organizația promite și măsuri legale. „Asociația va acorda asistența necesară șoferilor pentru contestarea proceselor verbale și va depune plângerile necesare către organele procuraturii”. În final, APOTA anunță intenția de a sesiza partenerii internaționali. 

„Vom informa misiunile diplomatice ale statelor-parteneri de dezvoltare pentru a arăta caracterul ilegal al Poliției, elementele statului polițienesc și gradul de putrefacție al MAI/IGP/INSP. Vom descrie schemele de corupție pe care conducerea acestor instituții o protejează chiar și cu prețul adoptării unor acte normative contrare legislației europene, care riscă să compromită procesul de integrare europeană”, a conchis Oleg Alexa.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat