Tot mai multe accidente cu implicarea motocicliștilor în Moldova
Reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică (INSP) sunt cu ochii pe motociclişti după ce, săptămâna trecută, s-au produs 14 accidente rutiere, cu implicarea acestora.

Din nefericire, un om a murit, iar alţi 14 au fost grav răniţi. Pentru a preveni alte tragedii, politiştii vor efectua periodic controale în trafic, transmite tvrmoldova.md.
De la începutul anului şi până în prezent, 15 motociclişti şi-au pierdut viaţa în cele 196 de accidente rutiere care s-au produs în Republica Moldova. Numărul tragediilor a crescut cu 13 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut. Municipiul Chişinău, raionul Orhei şi drumul naţional Chişinău-Orhei-Bălţi conduc topul negru. Potrivit Poliţiei, o parte dintre accidentele rutiere din ultima perioadă se produc din vina motocicliştilor care nu respectă regulile circulaţiei rutiere.
Ofițerul de presă al INSP, Ana Chiseliță, a menționat că nerespectarea regimului de viteză rămână cea mai frecventă cauză a producerilor acestor tipuri de accidente rutiere, precum şi nesemnalizarea schimbării benzilor. La fel, neechiparea necorespunzătoare a motocicliştilor şi nerespectarea semnalelor semafoarelor.
Motociclistul cu 30 de ani de experiență, Dan Untură, a subliniat că echipamentul poate salva viața: „Noi nu suntem protejaţi de carcasa metalică a maşinii, de aceea unica sistemă de protecţie a noastră este echipamentul pe care îl purtăm pe noi. În primul rând este casca care este obligatorie. În afară de cască trebuie să fie mănuşi de protecţie. Trebuie să fie scurtă de protecţie, care are protecţiile laterale pe la coate şi umeri, în spate. Încălţăminte de motociclist şi pantaloni care au protecţie la genunchi”.
El a adăugat că respectarea regulilor de circulaţie, atenţia sunt la fel de importante atât pentru propria siguranţă, cât şi a celorlaţi participanţi la traficul rutier: „Am avut şi accidente. Am avut fracturi. Cum am zis, mai devreme sau mai târziu asta se întâmplă, în dependenţă cât de pregătit eşti pentru asta. Sunt vigilent. Mă strădui să conduc în trafic regulamentar, chiar regulamentar pentru că asta ţine de securitatea mea”.
Opiniile șoferilor sunt împărțite, dar mulți consideră că motocicliștii trebuie tratați mai sever: „Nu respectă regulile de circulaţie. De multe ori încurcă şi şoferilor să circule normal. Să ia măsuri mai aspre cu motocicliştii, pentru că în majoritatea cazurilor ei încalcă”.
Poliţia de patrulare îndeamnă motocicliştii să fie atenţi în trafic, deoarece orice abatere este sancţionată.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


