Substanțele chimice toxice, interzise în producție, utilizare și comercializare
Noul proiect de hotărâre aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 6 noiembrie curent.

Potrivit unei note informative, vor fi luate măsuri pentru a reduce emisiile de poluanți organici persistenți în aer, apă și sol, relatează realitatea.md.
„Aceste substanțe au caracteristici toxice, care se caracterizează prin persistența lor în mediu, capacitatea de bioacumulare și transportul pe distanțe lungi prin aer. Aceste substanțe pot provoca efecte negative semnificative asupra sănătății umane și a mediului atât în apropierea surselor de emisii, cât și la distanțe considerabile”, precizează Ministerul Mediului.
Adoptarea acestui regulament reprezintă un pas important în implementarea Convenției de la Stockholm, care vizează eliminarea sau reducerea acestor poluanți la nivel global.
Poluanții organici persistenți (POP) sunt substanțe chimice toxice care se descompun foarte greu în natură și pot rămâne în mediu timp îndelungat. Ei se acumulează în sol, apă și în organismele vii, inclusiv în corpul uman, fiind dăunători sănătății și mediului. Exemple de astfel de poluanți includ pesticide, anumite tipuri de solvenți și produse chimice industriale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


