Statul va recolta anual 344.000 de metri cubi de lemn
Anual, în porțiunile de păduri degradate, uscate sau afectate de boli, vor fi recoltate circa 344.000 de metri cubi de masă lemnoasă.

Potrivit Ministerului Mediului, o parte considerabilă va fi livrată populației, spitalelor, grădinițelor și școlilor pentru încălzirea în perioada rece a anului, relatează ipn.md.
Guvernul a aprobat noi reguli de gestionare a fondului forestier pentru perioada 2026–2030, care prevăd lucrări planificate și măsuri responsabile pentru asigurarea regenerării, conservării și reconstrucției ecologice a pădurilor.
Proiectul prevede stabilirea volumelor de recoltare a masei lemnoase în păduri, ținând cont de lucrările silvice, de cercetările și studiile efectuate la fața locului. Totodată, va fi realizată refacerea treptată a suprafețelor forestiere, inclusiv prin plantarea de puieți adaptați la condițiile climatice actuale.
„Este o investiție în sănătatea pădurilor. Vom ajuta pădurile să crească și vom interveni cu lucrări de curățare în pădurile bătrâne, uscate sau afectate de boli, pentru ca aceste suprafețe să se regenereze treptat, prin apariția sau plantarea de arbori tineri”, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.