theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Ianuarie 2025, 13:44
15 488
Copiază linkul
Link copiat

Spitalul de la Soroca, suprasolicitat: Crește numărul copiilor cu infecții respiratorii

Secția de pediatrie a Spitalului raional Soroca este plină, în ultima perioadă, din cauza numărului mare de copii cu infecții respiratorii.

Spitalul de la Soroca, suprasolicitat: Crește numărul copiilor cu infecții respiratorii.
Spitalul de la Soroca, suprasolicitat: Crește numărul copiilor cu infecții respiratorii.

În prezent, sunt aproximativ 40 de copii internați. Mulți dintre aceștia suferă de pneumonii complicate. Ca să facă față situației, adolescenții sunt transferați în secția de boli infecțioase, scrie noi.md.

Ana Bîța este internată împreună cu fiica sa de șase ani în Secția pediatrie a Spitalului raional din Soroca. Femeia spune că niciodată până acum copilul ei nu a avut o viroză atât de complicată. 

„Am mai avut viroze, dar nu am mai pățit așa ceva niciodată, practic trei zile febră și a patra zi ne-au zis ca avem pneumonie bilaterală”, a spus femeia.

Pacienții care ajung la Unitatea de Primire Urgentă acuză febră foarte mare și tuse. Ulterior, sunt internați în Secția pediatrie și li se acordă primul ajutor. În Secția de pediatrie, sunt internați copii cu vârste de la doi până la zece ani. Deoarece aici nu mai sunt locuri, cei mai mari au fost transferați în Secția de boli infecțioase. 

„Avem chemări foarte multe, iar în ultimul timp am fost nevoiți ca copiii mai mari să fie internați în Secția de boli contagioase. Copiii sunt în stare gravă medie și gravă, primesc tratament. Sunt și pneumonii destul de grave”, a relatat Silvia Tetiu, șefa Secției pediatrie. 

„Anul acesta virozele decurg mai deosebit decât alți ani, sunt caracteristice cu febră foarte înaltă, care nu se supune tratamentului antipiretic, cu cefalee, copiii mai mari cu mialgii, dureri musculare, sunt cu complicații care fac pneumonii”, a explicat Nina Spoialo, director. 

Medicii recomandă părinților să fie atenți la primele simptome și să nu ducă copiii bolnavi la grădinițe sau școli, pentru a preveni răspândirea virusului. Se recomandă, de asemenea, evitarea locurilor aglomerate și respectarea măsurilor de igienă pentru a reduce riscul de îmbolnăvire.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat