Șoseaua Hâncești din Chișinău intră în reparații
Șoseaua Hâncești din Capitală intră în reparații. Lucrările se desfășoară pe tronsonul cuprins între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni.

Autoritățile municipale afirmă că această arteră, care leagă Chișinăul de sudul țării, nu a beneficiat niciodată de reparații capitale, relatează ipn.md.
Segmentul care urmează să fie reabilitat are o lungime de 3,4 km și opt benzi de circulație. Reprezentanții Primăriei Chișinău au anunțat că, pentru a reduce disconfortul participanților la trafic, lucrările vor fi realizate treptat, pe segmente și benzi.
„În 2023 și 2024, am efectuat o expertiză internațională pentru a determina cea mai bună abordare. Această arteră nu a fost niciodată supusă unei reparații capitale, iar degradarea carosabilului afectează confortul deplasării și depășește nivelurile acceptabile de zgomot. Experții au concluzionat că drumul poate fi reabilitat eficient, prelungind durata de viață a acestuia cu aproximativ 15 ani, dacă se aplică tehnologii moderne corespunzătoare”, a declarat primarul general, Ion Ceban.
Conform contractului, lucrările vor fi finalizate în termen de un an, iar costul proiectului este de 81,2 milioane lei.
Primăria mai informează că acest proiect este unic pentru municipiu, fiind utilizate tehnologii avansate pentru reabilitarea drumurilor din beton, asigurând astfel durabilitatea carosabilului și confortul utilizatorilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


