Sistemul educațional din Moldova se confruntă cu un deficit de 7.000 de profesori
Pentru a reduce acest deficit, se implementează măsuri de recalificare și perfecționare a cadrelor didactice.

Potrivit datelor Ministerului Educației, instituțiile de învățământ din țară resimt o lipsă acută de aproximativ 7.000 de profesori, informează newtv.md.
Pentru a ameliora această situație, sunt aplicate următoarele măsuri:
- Cursuri de perfecționare și recalificare gratuite;
- Dublarea granturilor pentru cadrele didactice;
- Asigurarea de mentori pentru sprijinirea tinerilor specialiști;
- Subvenție de 200.000 de lei pentru profesorii tineri, acordată în primii cinci ani de activitate;
- Organizarea de sesiuni de formare direct în școli, cu participarea formatorilor.
Secretarul de stat Valentina Olaru a subliniat că aceste programe sunt adaptate nevoilor școlilor, iar formatorii merg direct în instituții pentru a oferi sprijin pedagogilor.
Elena Godovaniuc, directoarea școlii din satul Bravicea, a declarat că deficitul cel mai mare este resimțit în domeniile fizicii și matematicii, mai ales în mediul rural. Cu toate acestea, atragerea specialiștilor din localitățile învecinate și recalificarea profesională contribuie la diminuarea parțială a crizei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


