theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
21 August 2024, 07:50
23 822
Copiază linkul
Link copiat

SIS explică de ce a solicitat blocarea site-ului Promsviazbank

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a notificat mai mulți furnizori de servicii de comunicații electronice despre blocarea accesului utilizatorilor la resursele web ale instituției financiar-bancare din Federația Rusă - Promsviazbank.

SIS explică de ce a solicitat blocarea site-ului Promsviazbank.
SIS explică de ce a solicitat blocarea site-ului Promsviazbank.

Banca este inclusă pe lista sancțiunilor internaționale prin decizia Consiliului UE din 3 iunie 2022, relatează ipn.md.

SIS subliniază că au fost identificate riscuri care reprezintă un pericol deosebit pentru securitatea statului și care afectează grav și ireparabil obiectivele naționale pe piața financiar-bancară a Republicii Moldova.

„Notificarea a fost transmisă în legătură cu stabilirea de către SIS a unor semne de ocolire a prevederilor Legii privind activitatea băncilor pe teritoriul Republicii Moldova, în interesul unui grup infracțional organizat condus de servicii speciale străine,” precizează SIS.

Instituția a mai constatat că furnizarea serviciilor de mesagerie financiară și schimb de date financiare electronice prin resursele online și aplicația electronică ale băncii menționate sunt ilegale. Aceste date ar putea fi utilizate pe teritoriul necontrolat al Republicii Moldova, ocolind supravegherea juridică efectuată de organele competente ale țării - Banca Națională a Moldovei și Serviciul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Anterior, Ilan Șor a declarat că pensionarii și bugetarii din Găgăuzia, precum și pensionarii din Orhei și Taraclia, vor primi o indemnizație lunară de 2.000 de lei pe cardurile emise de Promsviazbank. Ulterior, operatorii de internet au primit din partea Serviciului de Informații și Securitate o solicitare de blocare a accesului utilizatorilor la anumite pagini web și adrese IP din Rusia, inclusiv la site-ul Promsviazbank.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat