theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Aprilie 2025, 12:48
7 494
Copiază linkul
Link copiat

Sezonul căpușelor a început mai devreme în acest an: Cetățenii, avertizați despre riscurile posibile

Sezonul căpușelor, anul acesta a început mai devreme decât de obicei. Temperaturile oscilante au făcut ca insectele să se înmulțească încă din aprilie și să le dea bătăi de cap oamenilor.

Sezonul căpușelor a început mai devreme în acest an: Cetățenii, avertizați despre riscurile posibile.
Sezonul căpușelor a început mai devreme în acest an: Cetățenii, avertizați despre riscurile posibile.

Deși în majoritatea cazurilor mușcăturile de căpușe nu reprezintă o amenințare, acestea pot fi infectate cu diverse bacterii sau paraziți, ceea ce le face potențial periculoase pentru sănătate, transmite tv8.md.

Potrivit specialiștilor, căpușele pot mușca oamenii nu doar în pădure, așa cum consideră mulți dintre noi, dar și în timpul unei plimbări obișnuite. Majoritatea persoanelor care devin victime ale căpușelor încearcă mai întâi să rezolve problema pe cont propriu.

Unii recurg la metode populare, dar, după cum arată practica, acestea sunt rareori eficiente. Cea mai bună soluție este să nu riscați și să vă adresați imediat unui medic pentru a evita eventualele complicații și pentru a urma un tratament corect.

„Aproape 50% dintre oameni nu simt mușcătura, dar alții o simt și prind căpușa de corp, o strivește, iar capul rămâne în pielea omului. Pacientul nu acordă atenție, dar mai târziu pe piele apare o eritemă de formă ovală sau sferică", a declarat medicul infecționist de la Spitalul Clinic „Sf. Arhanghel Mihail”, Vasile Ochișanu.

Căpușele se prind de iarbă înaltă, arbuști și ramuri, atașându-se ușor de pielea omului. Ele pot transmite boli, cum ar fi boala Lyme, care, dacă nu este tratată, poate provoca meningită, pneumonie, artrită, oboseală cronică și tulburări neurologice.

Insectele mușcă și animalele, ceea ce poate duce la consecințe grave pentru acestea.

„Căpușele pot transmite boli precum babesioza sau peroplasmoza. Dacă nu se tratează și nu se diagnostichează la timp, această boală poate duce la deces", a explicat veterinarul Mariana Istratii.

Potrivit specialistului, este important să îndepărtați cu grijă căpușa, iar stăpânii de animale pot face acest lucru corect acasă. După aceea, trebuie să monitorizeze animalul câteva zile pentru a se asigura că starea sa este bună.

Se recomandă utilizarea repelenților pentru a proteja de mușcăturile insectelor.

Conform datelor ANSP, anul trecut boala Lyme a fost diagnosticată la 249 de persoane după mușcătura de căpușă, cu 64 de cazuri mai mult decât în 2023.

Condițiile meteo favorabile contribuie la înmulțirea acestor insecte aproape tot anul.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat