Serviciul Vamal, reacție la perchezițiile efectuate de CNA: Suntem deschiși la cooperare
Serviciul Vamal informează că oferă cooperare deplină în cadrul acțiunilor desfășurate de CNA și Procuratura municipiului Cahul, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție în care sunt cercetați funcționari vamali.

Potrivit instituției, faptele investigate de CNA se referă la episoade documentate pe parcursul anului trecut, transmite noi.md.
În paralel, conducerea Serviciului Vamal a dispus inițierea unei anchete interne, menită să clarifice circumstanțele tuturor cazurilor semnalate și să excludă orice practici neconforme în activitatea autorității vamale.
Serviciul Vamal precizează că cooperează deschis cu instituțiile abilitate, pune la dispoziție toate informațiile necesare și susține ferm demersurile de combatere a corupției.
Totodată, autoritatea reiterează aplicarea unei politici de toleranță zero față de corupție, subliniind că orice abatere de la normele legale și deontologice este sancționată în strictă conformitate cu legislația în vigoare.
În același timp, se menționează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești definitive.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


