Serghei Cotelinic a câștigat prin concurs funcția de administrator al CFM
Agenția Proprietăți Publice (APP) informează vineri, 5 septembrie curent, că a fost finalizată procedura de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM).

Etapa a doua, interviul, a fost desfășurată la data de 3 septembrie. Candidații au prezentat viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a întreprinderii și au răspuns la întrebările membrilor Consiliului de administrație, în baza bibliografiei și criteriilor stabilite de Regulament, transmite rupor.md.
În urma evaluării rezultatelor celor două etape s-a constatat că cel mai mare punctaj l-a obținut Serghei Cotelinic, fiind declarat învingător al concursului pentru funcția de administrator al CFM.
Decizia Consiliului de administrație privind desemnarea câștigătorului a fost adoptată în unanimitate și urmează a fi transmisă fondatorului în termenul stabilit, pentru inițierea procedurii de încheiere a contractului individual de muncă, în condițiile legii.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


