theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
16 Februarie 2026, 11:27
34 962
Copiază linkul
Link copiat

Șeful Termoelectrica explică de ce moldovenii care închid cazanele ajung să plătească căldura

Directorul general al Termoelectrica, Iurie Rozlovan, a declarat că, potrivit regulamentelor în vigoare, chiar și în lipsa unui consum direct, apartamentele beneficiază de căldura generată de locuințele învecinate.

Șeful Termoelectrica explică de ce moldovenii care închid cazanele ajung să plătească căldura.
Șeful Termoelectrica explică de ce moldovenii care închid cazanele ajung să plătească căldura.

„Apartamentul dumneavoastră a fost încălzit de ceilalți care sunt în jur, care au contribuit să fie confort. Regulamentul prevede să fie calculat, dacă nu ai consumat energia electrică sau gaze naturale, echivalentul necesar cu metri pătrați pentru a asigura 18 grade”, a explicat acesta, transmite noi.md.

Șeful Termoelectrica a relatat cazul unor consumatori care, plecând peste hotare sau în concediu, au închis complet cazanele, considerând că nu vor avea costuri suplimentare. 

„Sunt oameni care nu pornesc cazanul, nu folosesc resursa pe care o au, considerând că totul este ok. Dar nu e chiar așa. Dacă nu există consum de gaze sau energie electrică, conform metodologiei se aplică coeficientul Q18, care apare ulterior în factură, pentru a menține balanța energetică”, a precizat Rozlovan.

Potrivit acestuia, soluția este gestionarea rațională a sistemului de încălzire. 

„Puteți seta cazanul astfel încât să aveți un consum decent și să vă încălziți. Atunci nu va mai fi aplicat Q18, iar factura noastră va fi mult mai mică. Nu funcționează principiul „am plecat, l-am închis și totul e ok””, a subliniat directorul.

Totodată, Rozlovan a atras atenția asupra situațiilor în care consumatorii nu transmit datele contoarelor de apă termică. Conform legii, apartamentele neverificate sau fără date prezentate sunt considerate necontorizate, iar calculele se fac pe baza unui consum mediu, ceea ce duce la facturi ridicate. 

„Fiecare persoană care are echipamente de măsurare trebuie să le verifice la timp și să prezinte datele către furnizor”, a menționat acesta.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat