Șeful adjunct al IGC vinde un apartament cu 7,5 milioane de lei: De peste două ori mai mult decât prețul declarat
Comandantul adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), Vasile Ionel, își vinde apartamentul cu un preț de peste două ori mai mare decât cel indicat în declarația de avere și interese.

Anterior, presa a scris că fiul acestuia, Veaceslav Ionel, este învinuit că ar fi prejudiciat mai multe persoane cu circa 220.000 de dolari, relatează zdg.md.
Mai exact, cea care deține și vinde bunul imobil este soția șefului IGC, Lilia Ionel, care nu a fost angajată în ultimii ani în câmpul muncii. În ultima declarație de avere și interese personale, pentru 2024, colonelul Ionel a inclus un singur apartament – de 122,5 de metri pătrați. Acesta a fost achiziționat în 2021, „valoarea de piață a bunului” fiind declarată de 145.000 de euro (2.930.450 de lei, n.r.).
Apartamentul este deținut de Lilia Ionel, care s-a angajat, în aprilie 2025, în calitate de felcer la punctul medical din cadrul Inspectoratului unde soțul ei este unul dintre șefi. Familia Ionel a scos la vânzare recent singurul bun imobil pe care îl deține, pentru care cere 370.000 de euro (7.477.700 de lei, n.r.), adică de circa două ori și jumătate mai mult decât prețul inclus în declarația de avere.
Anunțul despre vânzarea apartamentului cu trei camere din sectorul Râșcani a fost publicat, inițial, de o agenție imobiliară. În anunț se menționează: „Complexul dispune de un privilegiu rar întâlnit în oraș – curtea privată, ideal amenajată pentru plimbări în aer liber, departe de zgomotul orașului. Apartamentul cu suprafața de 123 mp și este situat la etajul 7 din 12. Compartimentare reușită: 2 dormitoare separate, living spațios cu bucătărie, balcon, 2 blocuri sanitare și antreu”. Într-un alt anunț, suprafața este indicată ca 122 m², iar prețul a rămas neschimbat.
ZdG l-a telefonat de mai multe ori pe Vasile Ionel, lăsându-i și un mesaj, dar acesta nu a răspuns.
Fiul lui Vasile, Veaceslav Ionel, este acuzat de fraudă în valoare de aproximativ 220.000 de dolari (aproximativ 4 milioane de lei), promițând victimelor mașini din SUA. Unele dintre victime susțin că tatăl îl protejează pe fiu și este la curent cu acțiunile acestuia. O altă victimă a declarat că șeful IGC ar fi ajutat fiul său să întoarcă datoria.
Veaceslav Ionel a fost extrădat din SUA în decembrie 2025 și plasat imediat în arest. El este cercetat în două dosare penale — pentru fraudă și pentru un accident rutier soldat cu deces, pentru care fusese condamnat în 2025, aflându-se atunci în străinătate.
Vasile Ionel ocupă funcția de adjunct al șefului IGC din 2020, anterior lucrând la Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență, Serviciul Vamal, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și mai multe companii. Soția sa, Lilia Ionel, lucrează ca asistent medical din aprilie 2025.
Pentru anul 2024, Vasile Ionel a declarat un salariu de 537.460 lei (aproximativ 45 .000 lei pe lună). Din 2020, el a contractat mai multe credite: 2020 — 22 .000 euro (restituire în 2024) și 200. 000 lei (restituire în 2025), 2021 — 100 .000 lei (restituire în 2022), 2022 — două credite a câte 100. 000 lei (restituire în 2027), 2023 — două credite a câte 200 .000 lei (restituire în 2028). În declarația pentru 2024 sunt menționate creditele din 2023 în valoare totală de 400. 000 lei.
Întrebat de ZdG dacă aceste credite au fost contractate pentru a achita datoriile fiului, Ionel a răspuns că ele sunt „personale”.
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


