Șefa MAI avertizează cetățenii să nu descarce aplicația Taito
Cetățenilor moldoveni li se promit zeci de mii de lei pentru înregistrarea într-o aplicație rusească numită TAITO, care, potrivit ministrei Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, este folosită de structuri ale Kremlinului pentru a interveni în alegeri.

Potrivit ministrei, prin intermediul acestui software se coordonează participarea la proteste, dar se colectează și datele personale ale cetățenilor, inclusiv fotografii ale actelor de identitate, informează realitatea.md.
Aplicația este distribuită activ prin canale de Telegram. În interiorul platformei, utilizatorului i se creează un cont personal, iar pentru acces este necesară verificarea prin acte. Comunicarea se face printr-un chat, prin care sunt transmise instrucțiuni concrete. În caz de refuz, utilizatorii sunt amenințați cu „sancțiuni” pretins prevăzute de sistem, dar care, în realitate, sunt fictive.
„Eu vă îndemn și vă încurajez să nu folosiți această aplicație. Să nu o descărcați, pentru că vă poate provoca mult rău. Nu o utilizați, pentru că puteți deveni subiect al unei investigații”, a avertizat șefa MAI.
Potrivit acesteia, TAITO oferă bani pentru participarea la proteste și susținerea anumitor candidați.
„Persoanelor li se solicită să se identifice cu o fotografie. Ulterior, semnând un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal, se face un cabinet personal. Promisiunea este că vor primi zeci de mii de lei. Se primesc indicații concrete de a participa la proteste, care este candidatul pe care trebuie să îl susțină”, a declarat Misail-Nichitin.
Anterior, și Poliția anunțase că investighează o schemă de influențare a alegerilor prin intermediul aplicației TAITO. Potrivit oamenilor legii, cetățenilor li se promit între 15.000 și 50.000 de lei pe lună, însă în realitate banii nu sunt plătiți.
Pe lângă organizarea protestelor și influențarea procesului electoral, pe platformă ar avea loc și lecții de propagandă și instruiri preelectorale în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


