Șef MAI, reținut pentru răpirea mai multor cetățeni ai Ucrainei
Un șef din cadrul MAI a fost reținut de ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI fiind suspectat de răpire de persoane.

Operațiunea a avut loc vineri, 5 septembrie, în raionul Soroca, transmite unimedia.info, citând pulsmedia.md.
Potrivit surselor este vorba despre șeful sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți.
Acesta este suspectat că în comun cu alte persoane, încă neidentificate de anchetă, ar fi prins mai mulți bărbați din Ucraina, care fugeau din calea războiului, iar după ce i-ar fi golit de bani și bunuri de preț, i-ar fi dat pe mâna colegilor acestora din țara vecină, ca ulterior să fie trimiși pe front.
Faptele ar fi calificate ca acțiuni de răpire de persoane, iar numărul victimelor ar fi peste zece. Se presupune că același individ ar fi implicat și în organizarea unei scheme de migrație ilegală.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
În paralel cu acțiunile organelor de urmărire penală, persoanele responsabile au dispus inițierea unei anchete oficiale în acest caz.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


