Scandalul gunoiului la Bălți: Petkov acuză întreprinderea municipală de incompetență
Ședința consiliului municipal din Bălți a fost tensionată din cauza problemei nerezolvate de peste o săptămână privind evacuarea gunoiului din oraș.

Potrivit primarului, întreprinderea municipală responsabilă de serviciu a refuzat să respecte termenii contractului. Din acest motiv, Alexandr Petkov a declarat că va angaja o altă firmă pentru colectarea deșeurilor, iar cheltuielile vor fi recuperate prin instanță, transmite protv.md.
Pe pagina de Facebook a primarului au fost publicate imagini cu angajații de la Spații Verzi Bălți care curăță gunoiul de pe platformele special amenajate. Conducerea Direcției pentru reparații și construcții de drumuri (DRCD), responsabilă de colectarea deșeurilor, a refuzat să își îndeplinească atribuțiile la timp.
„Începând de astăzi, toate acumulările de gunoi de pe platformele echipate vor fi colectate de o altă companie municipală. Toate cheltuielile vor fi imputate întreprinderii municipale pentru reparații și construcții de drumuri și conducerii acesteia, care, după părerea mea, a manifestat totală incompetență. Aceste costuri le vom recupera în instanță”, a declarat primarul Bălțiului.
Pe de altă parte, reprezentanții companiei de reparații de drumuri dau vina pe primărie, acuzând-o că nu a alocat bugetul necesar.
„Vreau foarte mult ca orașul nostru să fie curat. Ne străduim să facem asta, dar acționăm în limitele legii. Din ianuarie tragem semnale de alarmă, pentru că, după cum știți, poligonul a majorat tariful de la 52 de lei pe metru cub la 102 lei. Această sumă este prea mare pentru noi”, a declarat administratoarea întreprinderii, Cristina Sochirca.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


