Reținere în flagrant în Capitală: Un bărbat ar fi cerut 4.500 de euro pentru un permis auto
Ofițerii Serviciului Protecție Internă şi Anticorupție (SPIA), de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță reținerea în flagrant a unui bărbat, care ar fi cerut de la o persoană suma de 4.500 euro (peste 85.000 lei) pentru permisul auto de categoria „B” al soției unui cunoscut.

Acesta a fost reținut chiar în momentul în care primea prima parte a sumei de 3.000 de euro (peste 55.000 lei), lângă Catedrala din Chișinău. Bărbatul cu vârsta de 26 de ani a început să fie documentat încă de la prima lor întâlnire, lângă o stație de alimentare auto din sectorul Râșcani al Capitalei, atunci când i-ar fi promis că în acest scop îi putea convinge pe funcționarii Agenții Servicii Publice „să-i ajute soția să obțină permisul”, relatează noi.md.
După reținerea acestuia, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) i-a prezentat învinuirea pentru trafic de influență, iar acesta și-a recunoscut vinovăția.
Urmează examinarea probelor în vederea transmiterii dosarului penal în instanța de judecată pentru tragere la răspundere a învinuitului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


