theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Decembrie 2025, 19:45
33 975
Copiază linkul
Link copiat

Ancheta dublului omor de la Durlești continuă după 14 ani

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a oferit o reacție oficială privind cercetarea cazului dublului omor din 1 aprilie 2011, petrecut în orașul Durlești, municipiul Chișinău.

Ancheta dublului omor de la Durlești continuă după 14 ani.
Ancheta dublului omor de la Durlești continuă după 14 ani.

Potrivit instituției, ancheta se află în curs de desfășurare, fiind vizate mai multe omoruri comise în același areal al Capitalei, transmite noi.md

„Cauza penală este în etapa desfășurării urmăririi penale, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului și constatării împrejurărilor care au importanță pentru justa soluționare a cauzei penale”, se arată într-un răspuns al PCCOCS.

Instituția precizează că au fost efectuate și se efectuează în continuare un volum mare de acțiuni de urmărire penală, audieri de martori, ridicări, analize, în vederea stabilirii tuturor datelor și aflării adevărului pe caz. 

Reamintim că la data de 1 aprilie 2011, în jurul orei 01:00, un echipaj al Regimentului de patrulă „Scut” a descoperit în apropierea Mănăstirii Sfântului Andrei din Durlești un automobil verde, nesupravegheat, în care se aflau două cadavre: o fată de 15 ani în salonul mașinii și un tânăr de 18 ani în portbagaj. Fata avea o împușcătură în ceafă, iar băiatul - una în piept și alta în cap. Corpul neînsuflețit al tinerei, dezbrăcat pe jumătate, a fost găsit în habitaclul automobilului, iar cel al băiatului, în portbagaj.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat