Proprietara vilei în care a locuit Vladimir Plahotniuc: A stat aici aproape un an
Vila de lux în care a locuit Vladimir Plahotniuc în Grecia aparține unei femei de afaceri de 35 de ani, Eleni Petropoulou.

Potrivit jurnaliștilor de la Cu Sens, femeia deține un magazin de bijuterii într-un centru comercial din Glyfada, o suburbie opulentă din sudul Atenei, situată pe malul mării Egee, relatează stiri.md.
„Vila a fost dată în chirie prin intermediul unei companii, nu am contactat cu el direct. A stat aici aproape un an”, a declarat Eleni Petropoulou, proprietara vilei.
Este vorba de o companie care dă în chirie doar proprietăți de lux, iar pe aceasta o promovează cu denumirea „Villa Primavera”, cunoscută și drept „Villa l’Epoque”.
Amintim că, pe 22 iulie, fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost reținut în Grecia. Reținut a fost și fostul deputat PDM Constantin Țuțu.
La scurt timp, jurnaliștii de la zdg.md au scris că cei doi au fost reținuți pe Aeroportul din Atena, Grecia, în timp ce încercau să se îmbarce spre Dubai, Emiratele Arabe Unite. Potrivit surselor, Plahotniuc și Țuțu ar fi folosit identități false pentru a călători, iar fostul lider democrat ar fi avut asupra sa un pașaport mexican fals.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


