Proiectul Olesei Stamate privind comisia de anchetă în cazul eliberării deținuților, înregistrat
Deputata neafiliată Olesea Stamate a anunțat înregistrarea în Parlament a unui proiect de hotărâre privind crearea unei comisii de anchetă care va examina circumstanțele eliberării persoanelor condamnate la închisoare pe viață.

Potrivit declarațiilor făcute de Stamate în cadrul unei conferințe de presă, semnăturile necesare pentru proiect au fost deja colectate, iar documentul a fost transmis Secretariatului Parlamentului. Ea și-a exprimat speranța că proiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe plenare, relatează rupor.md.
Potrivit deputatei, scopul comisiei este de a stabili toate circumstanțele ce țin atât de elaborarea și promovarea Legii amnistiei, cât și de aplicarea acesteia de către structurile competente. Stamate și-a îndemnat colegii, inclusiv pe foștii săi colegi de partid din PAS, să susțină inițiativa.
„E ușor să manipulezi și să răspândești falsuri, dar uneori e mai greu să privești adevărul în față. Iar eu sunt prima care vrea să afle adevărul”, a menționat Stamate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


