Procuror, despre mărturiile lui Platon în instanță: Nu a fost clar pentru nimeni
Omul de afaceri Veaceslav Platon a depus mărturie în dosarul lui Alexandr Stoianoglo, însă procurorul a declarat că „nu a fost clar pentru nimeni”.

„A răspuns evaziv la întrebări, nu a fost clar pentru nimeni. Niște declarații care cred că nici părții apărării, care a invocat martorul, nu i-au fost utile”, a menționat procurorul Cristina Gladcov, cu referire la audierea lui Veaceslav Platon, transmite noi.md cu referire la unimedia.info.
În replică, Platon s-a întrebat: „Cum să le explici proștilor care nu pot calcula cât face 25% din 100%?”.
„Ce este, doamnă Gladcov, „evaziv” pentru dumneavoastră? Faptul că dumneavoastră îi incriminați procurorului general o parte dintr-o companie pe care Plahotniuc și complicii săi nici măcar nu au reușit să o reînregistreze normal? Parte pe care dumneavoastră nu ați evaluat-o drept mită și care costă plus/minus cinci milioane de dolari, iar în locul evaluării acestei participații ați imputat active care nu există? Adică, avem o companie falimentată, plină de datorii. Asta este evaziv pentru dumneavoastră?
Sau faptul că imputați acțiuni care, la acel moment, nu existau deja de patru ani? Sau banii pe care fosta dumneavoastră conducere i-a sustras irecuperabil? Mergeți la ședința de judecată sau chiar în fața jurnaliștilor și anunțați că, domnul Stoianoglo, chiar și teoretic, putea primi fie borta covrigului, fie datorii de milioane.
Este uimitor că sunt nevoit să demonstrez ce s-ar fi întâmplat în cazul în care provocarea lui Plahotniuc s-ar fi dovedit a fi adevărată. Cum să le explici proștilor care nu pot calcula cât face 25% din 100% și ce reprezintă relațiile corporative?! Un singur lucru vreau să spun: Fugiți din această țară toți cei care mai puteți fugi! Dacă ei își permit așa ceva în raport cu procurorul general, atunci pe voi și copiii voștri îi pot sfâșia de vii!”, a scris Platon.
Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost audiat, pe 5 februarie, în dosarul lui Alexandr Stoianoglo, însă susține că judecătorii i-ar fi limitat depoziția.
„Imediat ce, în minutul trei, instanța a auzit numele Litvinenco, principalul inițiator al operațiunii speciale de înlăturare a procurorului general și de capturare a Procuraturii, mi s-a adresat un ultimatum, sub amenințarea deconectării videoconferinței”, a scris el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


