Primele imagini video cu procurorul prins beat la volan: Abia se ținea pe picioare
Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni, Ion Crișciuc, prins beat la volan pe 13 ianuarie, a cerut jurnaliștilor să nu-l filmeze și a declarat polițiștilor că nu el era la volan.

În imaginile publicate de jurnaliștii de la Nordinfo se vede că polițiștii au avut dificultăți să-l convingă pe șofer să coboare din mașină. Acesta a refuzat să fie testat alcoolscopic și a încercat să convingă jurnaliștii să nu-l filmeze, transmite tvrmoldova.md.
Ion Crișciuc a fost tras pe dreapta la intrarea în satul Sadovoe, municipiul Bălți, după ce a fost observat conducând haotic. Oamenii legii și Nordinfo au simțit un miros puternic de alcool din interiorul automobilului.
În timpul documentării intervenției, procurorul a încercat în repetate rânduri să convingă jurnaliștii să nu filmeze incidentul, negând că s-ar fi aflat la volanul automobilului. Acesta a invocat diverse motive pentru a opri înregistrarea imaginilor, în pofida faptului că intervenția avea loc într-un spațiu public.
După ce a refuzat în repetate rânduri testarea alcoolscopică cu aparatul Drager, șoferul buclucaș a fost dus la Spitalul Clinic Bălți pentru a-i fi preluate probele biologice de sânge, dar fără succes. El a continuat să ignore solicitările agenților de patrulare, concentrându-și atenția asupra jurnaliștilor, pe care a încercat să-i convingă să păstreze tăcerea și să nu facă publice cele documentate.
Procurorul general interimar, Alexandru Machidon, a confirmat incidentul cu implicarea procurorului Ion Crişciuc. Acesta a spus că procurorul din Glodeni a deţinut, în 2024, funcţia de adjunct interimar al Procuraturii Glodeni. Machidon a confirmat şi faptul că procurorul vizat a refuzat testarea alcolscopică, cât și recoltarea probelor biologice și riscă dosar penal. Procurorul Ion Crişciuc a negat implicarea în acest incident.
„El a refuzat să treacă testul din materialele pe care le avem pe moment. Atât refuzul privind testarea alcoolscopică este pasibilă de răspundere penală, cât şi conducerea transportului în stare de ebrietate dacă depăşeşte gradul admisibil. Astăzi, acest procuror a depus o cerere de demisie din organele procuraturii. Până pe moment, cererea nu este examinată. Sunt proceduri care necesită a fi verificate până la emiterea unui ordin de eliberare. Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că a fost iniţiată o procedură disciplinară de către inspecţia procurorilor, iar un membru CSP a sesizat şi Colegiul de disciplină și etică”, a spus procurorul general interimar, Alexandru Machidon.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


