Primăria Capitalei intenționează să extindă bulevardul Mircea cel Bătrân
Primăria Chișinău are în vedere modernizarea și extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, care reprezintă artera principală a sectorului Ciocana, până la străzile Industrială și Mesager.

În acest scop, Primăria a semnat un acord de prefinanțare cu Banca Europeană de Investiții, transmite infotag.md.
Primarul Chișinăului a anunțat că investițiile vor permite implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii urbane din Chișinău”. Potrivit estimărilor primăriei, realizarea proiectului va costa cel puțin 57 milioane euro.
„Cred că acesta este cel mai mare proiect urban din Republica Moldova, în mod special pentru Chișinău, și vine să rezolve și să ofere multe soluții necesare municipalității. Proiectul vizează drumuri care vor contribui la defluidizarea traficului urban, vor asigura conexiuni către zonele aflate în dezvoltare sau care urmează să fie dezvoltate, și vor oferi soluții moderne pentru Republica Moldova și pentru Chișinău, conform standardelor europene și internaționale de calitate, necesare orașului”, a declarat Ion Ceban.