Președintele Siriei, inclus în lista teroriștilor de SIS
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova a actualizat lista consolidată a persoanelor și entităților implicate în activități teroriste și în proliferarea armelor de distrugere în masă.

Actualizarea a fost făcută prin Ordinul nr. 981 din 3 noiembrie 2025, emis de conducerea instituției. Potrivit documentului, pe lista consolidată a fost introdus numele Ahmed Hussain Al-Sharaa, care figurează la poziția 149, transmite unimedia.info.
Ahmed Hussain Al-Sharaa, cunoscut și sub numele de Abu Mohammad al-Julani, este un militant sirian născut în 1982 la Riad, Arabia Saudită. El este liderul grupării Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), formațiune desprinsă din fostul Front al-Nusra, afiliat anterior rețelei al-Qaida. Din 29 ianuarie 2025 este președintele Siriei.
Al-Sharaa a fost inclus pe listele de sancțiuni internaționale pentru implicarea în activități teroriste și pentru conducerea unei organizații armate active în nord-vestul Siriei. În ultimii ani, acesta a încercat să se prezinte drept un actor politic local, însă continuă să fie vizat de măsuri restrictive impuse de ONU, SUA și Uniunea Europeană.
Președintele Siriei, Ahmed Al-Sharaa, urmează să ajungă pe 10 noiembrie la Washington, unde este așteptat la o întrevedere cu Donald Trump, în Biroul Oval. Anunțul a fost făcut pentru Axios de Tom Barrack, reprezentantul special al Statelor Unite pentru Siria. Va fi prima vizită oficială a unui lider sirian la Casa Albă, un moment cu potențial simbolic într-o relație care, până de curând, părea imposibil de reparat.
Reamintim că, recent, Consiliul de Securitate al ONU a ridicat sancțiunile impuse președintelui Siriei, Ahmed Al-Sharaa, și ministrului de Interne, Anas Hasan Khattab. Pentru rezoluția corespunzătoare, propusă de SUA, au votat 14 din cei 15 membri. Washingtonul a elaborat proiectul de rezoluție înaintea întâlnirii lui Al-Sharaa cu președintele american Donald Trump, care va avea loc pe 10 noiembrie.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


