Preschimbarea permisului de conducere: ASP introduce un formular cerut de Marea Britanie
ASP anunță eliberarea unui nou model de Adeverință (Certificate of Entitlement) în limba engleză, necesară cetățenilor Moldovei stabiliți în Marea Britanie care vor să-și preschimbe permisul de conducere categoria B.

Instituția precizează că documentul a fost actualizat pentru a corespunde cerințelor autorităților britanice. Reprezentanții ASP explică faptul că „modelul vechi a fost ajustat pentru a evita refuzurile raportate în ultimele luni și pentru a asigura o comunicare directă și eficientă cu partea britanică”, transmite noi.md.
Adeverința poate fi ridicată de la subdiviziunile teritoriale ale ASP sau de la Departamentul de înmatriculare și calificare a conducătorilor auto din Chișinău, situat pe strada Salcâmilor 28. Documentul trebuie inclus ulterior în dosarul care se transmite către DVLA – Agenția britanică pentru Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor.
ASP subliniază că „dosarele deja depuse vor fi procesate fără prezentarea noului formular”, deoarece DVLA va solicita verificările direct de la autoritatea moldovenească, conform Memorandumului de Înțelegere moldo-britanic. Decizia de actualizare a modelului a fost luată după discuțiile dintre ASP, Ambasada Republicii Moldova la Londra și DVLA, în contextul problemelor semnalate de moldovenii care întâmpinau dificultăți la preschimbarea permisului atunci când prezentau vechea adeverință.
Cetățenii care depun dosarul la DVLA trebuie să solicite în prealabil noul act de la ASP, prezentând actul de identitate, cererea-tip și dovada achitării taxei. Persoanele aflate în Marea Britanie își pot împuternici reprezentantul din Moldova prin procură emisă la Ambasada R. Moldova în Londra sau, dacă dețin o semnătură electronică calificată, prin serviciul MPower. Contextul acestei proceduri este acordul semnat de Republica Moldova cu Regatul Unit, care permite, din 1 august 2025, preschimbarea permisului moldovenesc categoria B fără susținerea examenelor britanice.
Pot aplica moldovenii care muncesc sau studiază în Regatul Unit, precum și cetățenii britanici stabiliți în Republica Moldova. Printre avantajele principale se numără dreptul de a conduce legal fără retestare, accesul rapid la locuri de muncă ce necesită permis auto și recunoașterea directă a competențelor obținute în Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


