theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
30 Mai 2025, 09:32
5 699
Copiază linkul
Link copiat

Premieră medicală în Moldova: Corecție dinamică a scoliozei, realizată cu succes

O intervenție chirurgicală inovatoare a fost realizată în premieră pentru Republica Moldova la Institutul Mamei și Copilului. O pacientă de 18 ani, diagnosticată cu scolioză severă, a beneficiat de corecție dinamică a diformității coloanei vertebrale, o procedură modernă care păstrează mobilitatea coloanei.

Premieră medicală în Moldova: Corecție dinamică a scoliozei, realizată cu succes.
Premieră medicală în Moldova: Corecție dinamică a scoliozei, realizată cu succes.

Tânăra s-a adresat medicilor cu dureri lombare intense, oboseală accentuată, tulburări emoționale și o poziție vicioasă cauzată de asimetria bazinului, transmite noi.md

Intervenția a avut loc pe 14 mai și a fost efectuată de o echipă multidisciplinară condusă de chirurgul ortoped Nicolae Șavga, alături de Maxim Caftea, Larisa Boiștean, Angela Maniuc, Natalia Gherciu și Diana Goncear.

Spre deosebire de metodele clasice, care presupun fixarea rigidă a vertebrelor, corecția dinamică corectează curbura menținând flexibilitatea fiziologică a coloanei. Tehnologia folosită este certificată CE, respectând toate standardele europene de siguranță și calitate. 

„Sunt fericită și eliberată de povara bolii, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional”, a declarat pacienta, care urmează să fie externată pe 30 mai. 

Rezultatele obiective ale intervenției vor fi evaluate în 6–12 luni, dar prognosticul este favorabil, iar intervenția marchează un pas important în modernizarea chirurgiei vertebrale în Republica Moldova, potrivit Ministerului Sănătății.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat