Predicile preotului de la Grinăuți s-au transformat în lecții politice pentru enoriași
În biserica din satul Grinăuți, raionul Râșcani, unde de câteva luni nu încetează să fie scandal, preotul Sergiu Ivanov ține „lecții politice”, provocând nemulțumirea enoriașilor și a opiniei publice.

În special, el a comentat războiul din Ucraina și acțiunile autorităților din Moldova, făcând remarci ironice la adresa președintelui și a altor politicieni, scrie realitatea.md cu referire la nordnews.md.
„Nici Maia Sandu, nici Recean, nici ăla pitic, cum îl cheamă? Grosu, el e subțire dar e gros. La ce? De acum știe el la ce”, a spus preotul Sergiu Ivanov.
„Tu ești președintele Republicii Moldova și nu faci nimic pentru a uni două țări, dar în același timp faci zarvă pentru ca oamenii să se certe între ei că noi, iată, vrem să fie Mitropolia Basarabiei. Vremuri bune erau sau cum? Cum vrei să faci bine și îți iese numai rău”, a spus preotul.
Preotul nu neagă că a vorbit în biserică pe teme politice, deși este interzis, însă susține că discursul său nu e propagandă. „Am tot dreptul, omule, sunt cetățean al acestei țări”, a menționat Sergiu Ivanov.
Scandalul la biserica din Grinăuți, raionul Râșcani, continuă, chiar dacă Mitropolia Moldovei și-a pus un alt slujitor în capul lăcașului sfânt. Anterior, preotul Constantin Turtureanu, care a decis să treacă biserica la Mitropolia Basarabiei, a fost tras de păr și scos cu forța de enoriașii satului. Poliția a deschis o anchetă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.