theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
28 August 2025, 22:14
2 858
Copiază linkul
Link copiat

Poliția Națională va documenta scenele infracțiunilor cu scanere 3D

Inspectoratul General al Poliției (IGP) își modernizează metodele de investigație prin introducerea tehnologiei de scanare 3D pentru documentarea scenelor infracțiunilor, dezastrelor sau atacurilor teroriste.

Poliția Națională va documenta scenele infracțiunilor cu scanere 3D.
Poliția Națională va documenta scenele infracțiunilor cu scanere 3D.

Proiectul a fost lansat astăzi, 28 august, în cadrul unei întrevederi oficiale dintre șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, și o delegație a poliției poloneze, condusă de generalul Tomasz Michulka, adjunct al comandantului-șef al poliției poloneze, transmite moldpres.md.

„Poliția Națională are nevoie să țină pasul cu provocările și realitățile actuale. Colaborarea cu colegii din Polonia ne oferă oportunitatea de a implementa metode moderne, precum scanarea 3D, care vor contribui la investigații mai precise și la un grad sporit de încredere din partea cetățenilor”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte ce țin de îmbunătățirea tehnicilor de documentare, schimbul de experiență și perfecționarea procesului de colectare a probelor în cazuri complexe.

Potrivit IGP, acest parteneriat strategic sprijină profesionalizarea Poliției Naționale și adaptarea ei la cele mai noi tehnologii utilizate de structurile de aplicare a legii din Europa.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat