Poliţia anunţă că și clădirea CSJ a fost vandalizată
Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) anunţă că sediul Curții Supreme de Justiție (CSJ) a fost vandalizat în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind aruncată vopsea pe pereţi.

Sâmbătă dimineaţa, 28 septembrie, şi reprezentanţii companiei Teleradio-Moldova informau că persoane necunoscute au stropit cu vopsea de culoare roșie ușile de la intrarea în instituție, relatează newtv.md.
Polițiștii spun că au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens.
Amintim că acum o zi, alte două instituții ale statului au fost vandalizate, două persoane fiind reținute de poliție.
În cadrul unei discuții cu oamenii legii, tinerii au spus că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane care au fost recrutate pentru a comite acte de vandalism în instituţiile guvernamentale din Moldova în scopul destabilizării.
Au fost plătiți cu 5.000 de euro pentru atacul asupra clădirii Guvernului. Unul dintre deținuți a mai declarat că este responsabil pentru recrutarea tinerilor care apoi au fost trimiși pentru studii la Moscova. Erau plătiți cu 500 de euro pe lună.