theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Martie 2026, 19:44
6 344
Copiază linkul
Link copiat

Polița medicală la preț redus mai e valabilă încă două săptămâni

Persoanele obligate să se asigure individual pot plăti până la 31 martie inclusiv contribuția obligatorie de asigurare pentru anul 2026 într-o sumă fixă, beneficiind astfel de reduceri semnificative.

Polița medicală la preț redus mai e valabilă încă două săptămâni.
Polița medicală la preț redus mai e valabilă încă două săptămâni.

Potrivit datelor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, contribuția de asigurare variază între 2.527 și 12.636 lei, în funcție de categoria contribuabilului. Plata poate fi efectuată online prin serviciul electronic de plată guvernamental MPay, transmite stiri.md.

În perioada 1 ianuarie - 18 martie 2026, aproximativ 107.000 de persoane au plătit contribuția fixă de asigurare, cu circa 3.000 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

Majoritatea asiguraților, peste 106.000 de persoane, au plătit contribuția de 2.527 lei, beneficiind de o reducere de 80%. La această categorie se încadrează, printre alții, proprietarii de terenuri agricole, deținătorii de patente, fondatorii întreprinderilor individuale sau gospodăriile țărănești, precum și alți șomeri neasigurați de stat.

Totodată, aproximativ 900 de persoane au plătit suma integrală a contribuției, de 12.636 lei. Aceasta se referă, în special, la șomerii care practică profesii liberale, cum ar fi notarii, juriștii, executorii judecătorești sau medicii care activează individual.

Autoritățile avertizează că după 31 martie, șomerii care nu au plătit contribuția la timp vor fi obligați să achite suma integrală, la care se vor adăuga penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela serviciul informațional al CNAM la numărul 0 800 99999, apel gratuit atât de pe telefoanele fixe, cât și de pe cele mobile.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat