Femeia lovită mortal de un troleibuz pe bulevardul Decebal era soția unui cunoscut om de afaceri
Valentina Crețu, în vârstă de 63 de ani, este victima tragicului accident rutier produs pe 31 mai, pe bulevardul Decebal din Chișinău. Informațiile preliminare indică faptul că ea era căsătorită cu directorul general al unei cunoscute rețele de magazine din Republica Moldova.

Femeia a fost lovită mortal de un troleibuz în timp ce traversa strada neregulamentar și în fugă, potrivit imaginilor surprinse de o cameră de bord și confirmate de Poliție, relatează newtv.md cu referire la unimedia.info.
Accidentul a avut loc pe 31 mai, în jurul orei 12:45, iar șoferul troleibuzului a fost reținut pentru 72 de ore. Decizia a fost contestată de avocatul acestuia, Andrei Domenco, care califică reținerea drept abuzivă. Potrivit apărătorului, șoferul nu a fugit de la locul accidentului, a colaborat cu Poliția, are domiciliu stabil și nu reprezintă un pericol procesual.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


