Plugaru: Sporul salarial în sectorul public nu se va mai acorda automat
Guvernul schimbă modul de acordare a sporului de performanță pentru angajații din sectorul public. Acesta nu va mai fi oferit aproape automat, ci doar celor care îndeplinesc criterii clare de performanță.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat, în cadrul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR Moldova, că măsura va stimula productivitatea și va elimina practica prin care sporul de performanță completa, în realitate, salariul de bază.
Sporul pentru performanță a existat și anterior, însă îl primeau aproximativ 90% dintre angajați, transformându-se practic într-o plată suplimentară care compensa salariul de bază scăzut. „În cadrul reformei am majorat salariul de bază, iar sporul pentru performanță trebuie acordat strict pentru rezultatele obținute”, a declarat Natalia Plugaru.
Potrivit ministrului, fiecare instituție va elabora propriile criterii de evaluare, adaptate categoriilor profesionale specifice. De exemplu, pentru un asistent social la nivel local, baza pentru acordarea sporului poate fi numărul de vizite efectuate sau alți indicatori măsurabili. Valoarea sporului va fi între 6 și 15%.
Funcționara afirmă că noul mecanism va crea o competiție sănătoasă între angajați și va spori eficiența sectorului public.
„Când o persoană știe că sporul îl vor primi doar cei care îndeplinesc criteriile, acest lucru crește motivația de a munci mai bine. Nu toți îl vor primi, ci doar cei care demonstrează rezultate reale”, a explicat ministrul.
Natalia Plugaru a subliniat că autoritățile au luat în calcul și riscul ca sporurile să fie distribuite părtinitor. Pentru aceasta vor fi create mecanisme de contestare care vor permite angajaților care se consideră nedreptățiți să solicite revizuirea deciziilor.
„Vom prevedea proceduri clare de contestare, care vor depăși conducerea instituției. Dacă vor apărea astfel de situații, acestea vor putea fi examinate de o comisie independentă din cadrul ministerului. Dorim să evităm orice tratament preferențial și să garantăm un proces corect și transparent”, a subliniat ministra Muncii și Protecției Sociale.
Ea a adăugat că proiectul rămâne deschis dezbaterilor publice, iar toate propunerile primite în timpul discuțiilor vor fi analizate înainte de adoptarea versiunii finale a noilor reguli.
Din această toamnă, aproximativ 170.000 de bugetari pot primi o majorare salarială între 10 și 30% în cadrul reformei sistemului de salarizare promovate de Guvern.
La 19 iunie, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat într-o conferință de presă că noua lege a salarizării va introduce criterii clare pentru acordarea sporului pentru performanță, astfel încât acesta să fie plătit doar angajaților care au atins performanțe remarcabile.


