theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 August 2025, 16:12
9 003
Copiază linkul
Link copiat

Peste 50 de copii, depistați cu COVID-19 în Capitală în ultimele zile

Aproape 30 de micuți au fost depistați cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Alți zeci de copii prezintă simptome specifice virusului.

Peste 50 de copii, depistați cu COVID-19 în Capitală în ultimele zile.
Peste 50 de copii, depistați cu COVID-19 în Capitală în ultimele zile.

La Spitalul de boli contagioase de copii din Chișinău sunt internați 50 de pacienți. Medicii spun că toți au forme grave sau medii, scrie jurnal.md.

Valeria Stratanu din Chișinău a fost internată luni cu fiul ei de cinci ani. Femeia spune că primele simptome au fost febra și durerile de cap. 

„Am venit cu dureri de cap, dureri de ochi, febră 38. Am făcut test și era pozitiv și deja am ales să fim internați în spital și să începem tratamentul. El era foarte pasiv. De obicei el este un copil activ. S-a trezit de dimineață și a zis că are dureri foarte mari de cap. Am ales să-l supraveghez câteva ore și după am decis să chem ambulanța."

Femeia spune că intervenția medicilor a îmbunătățit semnificativ starea pacientului. 

„Ieri a avut o febră foarte mare și a fost extrem de pasiv, nu se trezea deloc. Ne-au pus niște analgezice, care i-a scăzut semnificativ febra. Acum nu este tare bine, dar mai bine ca ieri. Sunt cam stresată, îmi fac griji pentru el, dar văd că își revine”, spune mama copilului.

Potrivit medicilor, cei mai vulnerabili în fața virusului sunt copiii, care nu au fost anterior contaminați cu COVID-19.

„În spital avem în jur de 98 de copii, dintre care mai mult de jumătate sunt copii cu infecție cu COVID-19. Persistă mai mult vârsta până la un an. Dacă avem până la 50 de copii, atunci jumătate din ei au vârsta de până la un an. Sunt copii care nu s-au întâlnit până acum cu acest virus”, spune Diana Pruneanu, medic infecționist.

Medicii spun că toți pacienții au forme grave sau medii. Primele simptome ale virusului este febra înaltă, care se menține până la două, trei zile, tusea uscată, slăbiciuni sau insuficiență respiratorie.

„Dacă cu o săptămână în urmă au fost 60 de copii, acum în ultimele trei, patru zile sunt în jur la 50 de cazuri noi la copii. Doi sunt în terapie intensivă. Ei au o formă gravă de boală, fiindcă au și pneumonie. Ieri la Secția primiri urgente au fost 50 de adresări, dintre care 28 de copii au fost cu infecția COVID-19. 20 au fost spitalizați, iar opt dintre ei nu aveau nevoie de spitalizare și au plecat acasă cu recomandările necesare”, spune Diana Pruneanu.

Potrivit Agenției pentru Sănătate Publică, în perioada 4–10 august curent au fost înregistrate 248 de cazuri de COVID-19, comparativ cu 116, în săptămâna precedentă, și 78 de cazuri în săptămâna anterioară a acesteia. În aceiași perioadă au fost înregistrate 67 cazuri de cazuri noi de COVID-19 în rândul copiilor cu vârste de până la 14 ani. Acest număr este cu aproape 60% cazuri mai mare comparativ cu săptămâna precedentă.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat