Peste 5.500 de șoferi, amendați: Nu aveau cuplată centura de siguranță
Peste 5.500 de șoferi au fost înregistrați de camerele video în timp ce comiteau încălcări. Aceștia nu cuplau centura de siguranță și foloseau telefonul mobil în timpul conducerii.

Încălcările au fost înregistrate în urma instalării unui sistem de monitorizare a traficului, relatează rupor.md.
„4.000 de încălcări sunt legate de necuplarea centurii de siguranță și aproximativ 1.500 de utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii. Poliția reamintește că scopul acestui sistem nu este de a pedepsi șoferii, ci de a îmbunătăți siguranța și disciplina rutieră și, cel mai important, de a preveni tragediile rutiere”, a declarat Oxana Toderița, ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție (IGP).
Încălcarea normelor privind utilizarea centurii de siguranță și a telefoanelor mobile se pedepsește cu amendă de până la 600 de lei și cu trei puncte de penalizare.
Pe teritoriul Republicii Moldova sunt instalate 149 de camere de trafic și 59 de posturi de supraveghere video.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


