theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
4 Noiembrie 2025, 10:34
2 941
Copiază linkul
Link copiat

Peste 380 de alerte false cu bombă, înregistrate în Republica Moldova din 2022

Republica Moldova s-a confruntat, în ultimii ani, cu o creștere semnificativă a numărului de alerte false cu bombă, fenomen asociat escaladării riscurilor de securitate din regiune după declanșarea războiului din Ucraina.

Peste 380 de alerte false cu bombă, înregistrate în Republica Moldova din 2022.
Peste 380 de alerte false cu bombă, înregistrate în Republica Moldova din 2022.

Sesizările au vizat instituții publice, instanțe, aeroportul și spații cu aflux mare de persoane, generând evacuări, suspendări ale activității și mobilizarea constantă a structurilor de intervenție, transmite Radio Moldova.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, între ianuarie 2022 și septembrie 2025 au fost înregistrate 389 de alte false cu bombă. Cel mai mare număr a fost în 2022 — 182 de cazuri, când un mesaj viza simultan peste 40 de localități.

După vârful din 2022, numărul incidentelor a scăzut: 106 în 2023, 67 în 2024 și 34 în primele nouă luni din 2025.

Experții în securitate menționează că multe alarme coincideau cu momente politice și judiciare tensionate, inclusiv audieri în cazuri de corupție de amploare, ceea ce, după opinia lor, „nu poate fi întâmplător”.

Unele alarme false au vizat obiective strategice, inclusiv Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău.

Poliția a reușit să identifice doar 44 dintre făptași, în timp ce 108 cazuri rămân cu autori necunoscuți. În 2022 au fost prinși 21, în 2024 doar patru, iar în primele nouă luni din 2025 — doar unul.

Identificarea făptașilor devine tot mai dificilă din cauza tehnologiilor moderne care permit modificarea datelor de conectare și utilizarea cartelelor SIM anonime fără acte.

Experții susțin că unele alarme false ar putea face parte din operațiuni hibride, având scopul destabilizării, creării panicii și subminării încrederii în capacitatea statului de a gestiona crizele.

De la începutul lui 2022, au fost inițiate 281 de dosare penale pentru transmiterea intenționat de alarme false cu caracter terorist. Au fost pronunțate 20 de sentințe, iar unele cazuri sunt încă în curs de judecată, cu audieri programate pentru 2026.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat