theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
13 Mai 2025, 08:12
6 704
Copiază linkul
Link copiat

Personalul Spitalului Raional Strășeni, acuzat de malpraxis după ce un bărbat ar fi decedat subit

Personalul Spitalului Raional Strășeni a fost acuzat de malpraxis, după ce un bărbat ar fi decedat subit, la scurt timp de la internare.

Personalul Spitalului Raional Strășeni, acuzat de malpraxis după ce un bărbat ar fi decedat subit.
Personalul Spitalului Raional Strășeni, acuzat de malpraxis după ce un bărbat ar fi decedat subit.

De asemenea, doi medici au acuzat conducerea spitalului de „management defectuos”, susținând că ar fi fost demiși „în mod abuziv”. Acuzațiile au fost formulate, în cadrul unei conferințe de presă, la 12 mai. Ministerul Sănătății și Poliția R. Moldova au confirmat, că au recepționat mai multe plângeri în acest sens, scrie agora.md.

Primul vorbitor, Sergiu Sagaidac, s-a expus atât din perspectiva de victimă a sistemului medical, cât și din cea de rudă a celor care ar fi fost tratați incorect. Potrivit acestuia, pe 30 aprilie, tatăl său ar fi decedat subit, la doar o săptămână de la internarea în Spitalul Raional Strășeni. Victima s-ar fi deplasat la spital pe 23 aprilie, raportând dureri de picioare. În ziua externării, pe 30 aprilie, soția acestuia ar fi aflat că bărbatul a fost transferat în Secția reanimare, în stare de comă. În aceeași zi, acesta ar fi decedat. Familiei victimei i s-ar fi interzis să asiste la expertiză, iar ulterior, aceasta a fost anulată definitiv, susține Sergiu Sagaidac. Mai mult, bărbatul susține că ar fi avut parte de „intimidări voalate” din partea unei angajate a Spitalului Raional Strășeni, în urma unei întrevederi cu avocatul său și cu un fost șef al Secției reanimare. În acest context, Sagaidac ar fi depus o plângere la Poliție.

La conferința de presă a luat cuvântul și Zinaida Vălean, care a afirmat că fratele ei nu a beneficiat de îngrijirea necesară și a murit acasă. Potrivit acesteia, ea însăși trebuia să se ocupe de pansamentele medicale.

Doi foști angajați ai instituției – cardiologul Olga Ceaglei și anestezistul-reanimatolog Vladimir Iacob – au acuzat conducerea spitalului de „management ineficient” și de concedierea în masă a medicilor cu experiență. Iacob a susținut că în decurs de jumătate de an au fost concediați 25 de lucrători medicali și a calificat numirea directorului Ion Mihăilă drept „ilegală”.

Ministerul Sănătății și Poliția au demarat verificări în urma plângerilor primite. Directorul instituției a refuzat să comenteze, dar a promis că va prezenta o poziție oficială ulterior.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat