theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Februarie 2026, 08:48
2 839
Copiază linkul
Link copiat

Perciun: Decizia de numire a rectorilor aparține comunității academice, nu ministerului

Modificările operate la Codul Educației, care permit deținerea a trei mandate consecutive de rector, vor viza doar trei instituții de învățământ superior din țară.

Perciun: Decizia de numire a rectorilor aparține comunității academice, nu ministerului.
Perciun: Decizia de numire a rectorilor aparține comunității academice, nu ministerului.

O spune ministrul educației și cercetării, Dan Perciun. Potrivit lui, eventuala numire a rectorului UTM, Viorel Bostan, pentru un al treilea mandat nu aparține ministerului, ci comunității academice, care va decide prin vot secret, relatează ipn.md.

Potrivit ministrului, modificarea se aplică exclusiv universităților care au trecut prin procese de fuziune instituțională – Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

„Este vorba de domnul Bostan, domnul Șarov și doamna Barbăneagră. E adevărat, doamna Barbăneagră atinge plafonul de 65 de ani și nu va mai putea să candideze. Domnul Șarov nu mai vrea să candideze din motive de sănătate și rămâne domnul Bostan”, a explicat Dan Perciun în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.

În cazul rectorului UTM, Viorel Bostan, ministrul a subliniat că decizia privind eventuala susținere pentru un al treilea mandat va aparține în totalitate comunității academice.

„La UTM vor vota și cele trei institute care au devenit parte a UTM și cei de la Universitatea Agrară. Respectiv, dacă ei nu sunt mulțumiți cum a decurs absorbția, nu vor vota pentru rectorul actual. Dacă cei o mie de oameni de la UTM, vor decide să-și dea votul secret pentru o anumită persoană, o vor face. Logica noastră a fost să oferim rectorilor care și-au asumat niște procese foarte complicate, șansa să le ducă la bun sfârșit”, a mai spus Dan Perciun.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat