Percheziții la un dezvoltator care efectuează lucrări pe teritoriul fostului cinematograf Gaudeamus
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Chișinău desfășoară percheziții într-un dosar privind încălcarea regulilor de construcție pe teritoriul fostului cinematograf „Gaudeamus”.

Ancheta a stabilit că reprezentanții companiei de construcții au obținut de la primărie documente permisive, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire a unui complex multifuncțional cu o înălțime de peste 15 etaje. Totuși, dezvoltatorul a făcut acest lucru fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii, informează rupor.md.
În pofida lipsei pachetului complet de documente, compania a început lucrările. Totodată au fost încălcate normele privind distanța față de zonele de protecție ale monumentelor istorice.
În prezent, perchezițiile au loc la administratorii firmei de construcții, la mai multe adrese din Capitală. Persoanele vizate în dosar vor fi audiate în calitate de bănuiți. CNA menționează că, pe durata anchetei, aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


