Percheziții la mai multe call-centre din Capitală suspectate de spălare de bani
Oamenii legii au desfășurat o serie de percheziții la sediile și domiciliile administratorilor a două companii din Capitală, suspectate că ar fi implicate în activitatea ilicită de spălare de bani prin intermediul platformelor de pariuri online, afiliate unor persoane din Federația Rusă.

Potrivit informațiilor, reprezentanții companiei practicau activitatea ilicită sub pretextul acordării serviciilor de consultanță de tip call-centru în domeniul medicinei, tehnicii de calcul și construcțiilor, transmite politia.md.
Ulterior, oamenii legii au stabilit că entitatea nu dispunea de personal calificat pentru acordarea consultanței în domeniile respective, iar mijloacele financiare încasate de companiile documentate proveneau de la agenți economici din afara țării, înregistrați în jurisdicții cu risc sporit de spălare de bani și implicare în diverse activități financiare suspecte.
Mai mult, s-a depistat că tranzacțiile efectuate pe conturile companiilor vizate purtau un caracter tranzitoriu, fiind susceptibile de a fi considerate ilicite.
În vederea acumulării materialului probatoriu, oamenii legii au descins cu percheziții la sediile companiilor implicate, dar și la domiciliile administratorilor.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe probe relevante pentru cauza penală: suporturi electronice, documente contabile și alte materiale demonstrative.
Cercetările continuă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


