theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Ianuarie 2025, 11:48
19 453
Copiază linkul
Link copiat

Percheziții la Bălți: Viceprimarul municipiului, reținut de ofițerii CNA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat zeci de percheziții în nordul R. Moldova. Potrivit unui comunicat al autorităților, acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal pornit pentru mai multe episoade de trafic de influență, corupere pasivă și activă.

Percheziții la Bălți: Viceprimarul municipiului, reținut de ofițerii CNA.
Percheziții la Bălți: Viceprimarul municipiului, reținut de ofițerii CNA.

Conform datelor prezentate, ca urmare a perchezițiilor, au fost reținuți doi funcționari ai primăriei municipiului Bălți. Este vorba despre viceprimarul Tatiana Dubițcaia și un șef-adjunct al Direcției Învățământ Tineret și Sport din cadrul primăriei, scrie deschide.md.

Mai exact, funcționarii publici ar fi primit sistematic mijloace financiare ilicite de la conducătorii și angajații unor subdiviziuni ale primăriei Bălți, precum și de la directorii unor instituții din subordinea municipalității în schimbul acordării unor servicii sau favoruri contrare legii. În cadrul investigațiilor, s-a mai constatat acceptarea unei mite în mărime de 200.000 de euro de către unul dintre bănuiți pentru favorizarea unui agent economic.

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu și domiciliile funcționarilor din cadrul primăriei Bălți, dar și la domiciliile mai multor directori de instituții de învățământ, au fost ridicate obiecte și documente importante pentru cauza penală, precum și bani, în diferită valută, în sumă totală de circa 400.000 de lei. 

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat