theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
30 Ianuarie 2025, 19:37
19 912
Copiază linkul
Link copiat

Parlamentul a respins inițiativa de introducere a unui moratoriu privind deconectarea de la energia electrică

În cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului, deputatul Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS), Vladimir Odnostalco, a propus introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege care să impună un moratoriu asupra deconectării cetățenilor de la energia electrică, pe fondul creșterii prețurilor.

Parlamentul a respins inițiativa de introducere a unui moratoriu privind deconectarea de la energia electrică.
Parlamentul a respins inițiativa de introducere a unui moratoriu privind deconectarea de la energia electrică.

„Reieșind din faptul că a crescut prețul la energia electrică, apare pericolul de deconectare de la energia electrică a cetățenilor. Propunem introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege privind introducerea unui moratoriu pe deconectarea de energia electrică a cetățenilor”, a declarat Odnostalco, relatează noi.md.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a explicat că există deja măsuri de protecție pentru consumatori și că Guvernul va acoperi diferențele de tarif pentru energia electrică. „Este în vigoare legea privind deconectările cetățenilor de la energia termică. Totodată, Guvernul va acoperi diferența de tarif pentru majorarea de tarif la energia electrică”.

Totodată, deputatul a menționat că proiectul de hotărâre nu are un aviz al Guvernului și nici nu a fost discutat în comisii, a declarat Marian. 

Ca replică, Odnostalco a afirmat că nu există o claritate cu privire la mecanismul de acordare a compensațiilor. „Noi de mai multe ori am cerut introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre, dar de fiecare dată am întâmpinat bariere. Până în prezent nimeni din cadrul Ministerului nu a venit și nu a prezentat mecanismul privind atribuirea de compensații, sunt doar cuvinte frumoase, dar nu există o claritate”.

În final, propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi a Parlamentului.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat