Operațiune comună a Moldovei și Ucrainei: O rețea de contrabandă cu substanțe psihotrope, destructurată
Ca urmare a unei operațiuni internaționale desfășurate de agențiile de aplicare a legii din Moldova și Ucraina cu sprijinul Europol a fost dezmembrată o grupare criminală specializată în contrabanda cu substanțe psihotrope.

Din circulația ilegală au fost confiscate peste 150.000 de pastile care conțin substanțe narcotice, în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de lei, transmite rupor.md.
Conform datelor autorităților, pastilele au fost introduse în Moldova din Kazahstan sub formă de medicamente pentru slăbire. Principalul suspect în caz este un cetățean moldovean de 32 de ani, care a fost reținut și arestat pentru 30 de zile.
După primirea lotului în Moldova, bărbatul transporta pastilele la Otaci și le preda femeilor din Ucraina, care aveau rolul de curieri. Acestea depozitau medicamentele într-o locuință din Otaci, apoi le fixau pe corp și traversau granița pe jos. În alte cazuri, tabletele erau transportate cu mașina, ascunse în compartimente speciale. Curierii predau lotul bărbatului, care la rândul său îl livra unei femei din Hmelnițkîi. Aceasta organiza expedierea poștală a drogurilor din Kazahstan în Moldova și coordona distribuirea ulterioară în Ucraina.
În urma încercării de transport a unui nou lot pe 19 aprilie, curierii au fost reținuți în Ucraina. Ulterior, au avut loc percheziții în locuințele membrilor grupului din ambele țări. Ca rezultat, au fost confiscate mai mult de 150.000 de pastile, echipamente informatice, telefoane mobile, trei automobile și bani, care se presupune că au fost obținuți din activități criminale.
O femeie de 45 de ani din Moldova, care primea medicamentele prin poștă, este și ea sub investigație. Ea nu a fost reținută, deoarece are în îngrijire doi copii mici.
Investigația penală continuă în ambele țări.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


