theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Februarie 2026, 20:09
5 789
Copiază linkul
Link copiat

Odnostalco, despre sistemul de învățământ: Nu ai pe cine învăța, satele mor

Deputatul Partidului Socialiștilor Vladimir Odnostalco a criticat politica Ministerului Educației, afirmînd că sistemul actual nu dă rezultate și nu are nevoie de „reduceri”, dar de soluții complexe.

Odnostalco, despre sistemul de învățământ: Nu ai pe cine învăța, satele mor.
Odnostalco, despre sistemul de învățământ: Nu ai pe cine învăța, satele mor.

Adresându-se ministrului, el a reamintit că actualul Cod al educației a fost adoptat cu mai bine de zece ani în urmă și a devenit documentul de bază după care funcționează întregul sistem academic al țării, relatează noi.md.

„Toată lumea își amintește foarte bine cine a promovat, elaborat și implementat acest cod. A fost în timpul mandatului Maiei Sandu”, a declarat deputatul.

Potrivit lui Odnostalco, indicatorii din ultimii ani, inclusiv cei demografici și economici, indică existența unor probleme în sistemul de învățământ. 

„Populația scade, nu există rezultate semnificative în știință și inginerie. Orice economie se dezvoltă datorită nivelului ridicat de învățământului. Așa au procedat SUA și Germania acum o sută de ani”, a spus el. 

Deputatul a declarat că, dacă sistemul nu funcționează, el trebuie schimbat, însă, în opinia sa, actualul ministru nu se concentrează pe rezolvarea problemelor, dar pe „declinul accelerat” al sectorului.

De asemenea, Odnostalco a criticat inițiativa de reducere a numărului de școli, afirmând că principala problemă a învățământului în prezent este declinul demografic și lipsa copiilor, în special în mediul rural. 

„Nu mai sunt copii pe care să-i înveți, satele sunt pustii. Dar, în loc să propună soluții, ministrul spune că sute de școli trebuie închise, deoarece învățământul nu este rentabil acolo”, a remarcat el. 

Separat, deputatul s-a pronunțat cu privire la modificările propuse la legislație, care, potrivit lui, sunt orientate spre faptul ca să-i permită rectorului Universității Tehnice din Moldova să ocupe al treilea mandat consecutiv.

„Dacă trebuia angajat acest specialist, puteau proceda altfel. Dar nu este corect să modifice legislația pentru o singură persoană”, a declarat el. 

Odonstalco a reamintit, de asemenea, că anterior autoritățile au vorbit despre necesitatea rotației directorilor instituțiilor de învățământ și despre inadmisibilitatea menținerii în funcție pe o perioadă îndelungată a directorilor de școli. 

„Se primește că pentru directorii de școli două mandate - e rău, iar pentru rector trei mandate – e bine?”, s-a întrebat deputatul. 

El a criticat, de asemenea, lipsa unei politici demografice clare și a unui program de repatriere a cetățenilor din diaspora.

„Este cinic să spui că oamenii se vor întoarce din străinătate. O persoană care a plecat acum zece ani pentru că nu avea bani, nu se va întoarce în satul său”, a declarat Odnostalco. 

Potrivit acestuia, mulți studenți deja planifică să plece în străinătate după absolvirea universităților, deoarece nu văd perspective în țară. 

În concluzie, deputatul a îndemnat ministerul să nu se limiteze la reduceri, dar să propună măsuri care să dezvolte sistemul de învățământ.

„Oricine poate face reduceri. Propuneți ceva care să contribuie la dezvoltare. Iar dacă în satul meu se va închide școala, vă voi ridica un monument cu inscripția: Acest om a distrus această școală”, a declarat Odnostalco.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat