Obadă, despre demisiile în masă ale procurorilor: Pleacă din lipsă de încredere în procedură
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, a declarat că o parte dintre procurori au preferat să demisioneze înainte de începerea procesului de evaluare externă. Potrivit acestuia, motivul principal este lipsa de încredere în mecanismul de verificare și absența unor termene clare de desfășurare.

În prezent, Consiliul Superior al Procurorilor a primit 25 de cereri de demisie, dintre care 17 sunt din partea unor procurori care au decis să nu participe la procedura de vetting și au renunțat la mandat înainte de a primi notificarea oficială, a declarat Obadă în cadrul emisiunii „În Context”, difuzată de Moldova 1, transmite noi.md.
„Nu neapărat ține de dorința de a nu fi suspuse evaluării externe, dar în multe dintre ele a fost invocată neîncrederea și incertitudinea duratei controlului extern. Suntem îngrijorați, de fiecare dată vrem să știm care este durata de verificare a acestei perioade de verificare externă. Trebuie să avem termene limită, nu putem să începem azi și să finalizăm într-un an. Trebuie optimizate procedurile, fără a sacrifica calitatea în favoarea cantității”, a subliniat Obadă.
El a precizat că în prezent sunt 147 de persoane înscrise pentru ocuparea funcției de procuror, dintre care 60 au o vechime de peste zece ani, iar 36 peste cinci ani.
„Pentru a fi procuror într-o procuratură specializată trebuie să ai cel puțin patru ani de activitate. Deocamdată, acoperim deficitul de personal prin delegări temporare, dar este important să lansăm cât mai curând concursuri pentru transferuri orizontale și verticale. Orizontale pentru transferul procurorilor cu experiență de cel puțin patru ani în subdiviziuni specializate, iar verticale pentru numirea în funcții de conducere. Evaluarea rapidă și calitativă a procurorilor rămâne esențială”, a adăugat președintele CSP.
Este de menționat că valul de demisii din cadrul PCCOCS (Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale) a început odată cu lansarea procedurii de evaluare externă, care a demarat pe 8 mai și vizează atât angajații PCCOCS, cât și conducerea Procuraturii Generale. Cererile de demisie ale judecătorilor urmează să fie examinate de Consiliul Superior al Magistraturii în ședința de marți, 3 iunie. De asemenea, Consiliul va analiza mai multe rapoarte de evaluare ce vizează patru judecători ai instanțelor de apel și un judecător al Curții Supreme de Justiție.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


