A fost lansat concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al ANRE
Parlamentul a lansat concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Regulamentul de desfășurare a concursului a fost aprobat de Comisia pentru economie, buget și finanțe, iar dosarele pot fi depuse până pe 23 martie 2026, relatează moldpres.md.
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să dețină cetățenie moldovenească, studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic, minimum 10 ani de experiență profesională și cel puțin trei ani în funcții de conducere în instituții publice, organizații internaționale, ONG-uri sau întreprinderi reglementate de ANRE. Este obligatorie cunoașterea limbilor română și engleză.
Concursul se va desfășura în două etape: examinarea dosarelor și aprobarea candidaților admiși, urmată de interviuri cu ușile închise, în care se va evalua experiența în sectoarele reglementate, abilitățile manageriale și viziunea privind dezvoltarea ANRE. După audierea candidaților, Comisia va vota, iar candidatul cu cele mai multe voturi va fi propus Parlamentului pentru numire.
Consiliul de administrație al ANRE este format din cinci membri, numiți de Parlament pe bază de concurs.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


