O tentativă de transportare ilicită a valutei, dejucată la Aeroportul din Chișinău
Funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău, în conlucrare cu angajații IGPF, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a mijloacelor financiare, sub formă de valută străină.

Cazul a fost înregistrat urmare a efectuării controlului de specialitate asupra pasagerilor ce se îmbarcau la ruta Chișinău - Paris. Potrivit Serviciului Vamal, asupra unui pasager au fost depistate sumele de 10.000 de euro și 13.500 de dolari SUA, intenționat camuflați și nedeclarați în modul stabilit de lege.
Documentat pe caz este un nerezident, în vârstă de 36 de ani.
În rezultat, mijloacele bănești au fost ridicate în vederea confiscării speciale, iar cazul este investigat în continuare de ofițerii Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal.
Serviciul Vamal reamintește despre obligativitatea de declarare a mijloacelor bănești, dacă suma totală transportată este în valoare de 10.000 de euro (sau echivalentul acestora) și mai mult, atât la intrare, cât și la ieșirea din Republica Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


