O schemă de corupție sistemică din cadrul Spitalului raional Florești, deconspirată
O schemă de corupție sistemică, cu implicarea a doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Florești, a fost deconspirată de ofițerii CNA și procurorii municipiului Bălți.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), aceștia cereau sistematic plăți ilegale de la pacienți și instituții medicale. Astăzi, 5 februarie, oamenii legii au efectuat peste 20 de percheziții la Florești, Bălți și Chișinău, scrie rupor.md.
Ofițerii CNA, împreună cu procurorii, au demascat o schemă de corupție pe scară largă în spitalul raional Florești. Doi șefi de secții luau sistematic mită pentru servicii medicale și primeau comisioane de la companii farmaceutice și centre private de diagnosticare.
Potrivit anchetei, suspecții au convins personalul medical să emită concluzii de invaliditate fără a examina efectiv pacienții. În plus, medicii trimiteau pacienții pentru examinări plătite la anumite clinici, primind un comision de 15% din costul serviciilor.
„S-a stabilit, de asemenea, că o schemă similară a fost utilizată la eliberarea rețetelor pentru medicamente. Suspecții au eliberat rețete pacienților indicând un anumit furnizor de la care ar fi trebuit să fie achiziționate medicamentele, pentru care au primit, de asemenea, comisioane”, se arată în comunicatul de presă al CNA.
În urma perchezițiilor efectuate la instituții medicale, companii farmaceutice și centre private de diagnosticare, au fost sechestrate sume mari de bani, proiecte de acte și suporturi electronice. Cei doi angajați ai Spitalului raional Florești urmează a fi audiați și ulterior cercetați în stare de libertate pentru trafic de influență și corupere pasivă.
Autoritățile își continuă investigațiile pentru a afla cine ar mai fi putut fi implicat în schema infracțională.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


