theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
25 Mai 2025, 11:12
4 273
Copiază linkul
Link copiat

O rețea infracțională specializată în migrație ilegală, destructurată de Poliția de Frontieră

Poliția de Frontieră a realizat o operațiune de amploare, soldată cu destructurarea unei rețele infracționale bine organizate, specializată în facilitarea migrației ilegale peste frontiera moldo-română.

O rețea infracțională specializată în migrație ilegală, destructurată de Poliția de Frontieră.
O rețea infracțională specializată în migrație ilegală, destructurată de Poliția de Frontieră.

Această grupare, care opera cu un grad ridicat de coordonare, a fost neutralizată în urma unor acțiuni complexe desfășurate de autorități în zona de frontieră, transmite moldovalibera.md.

„În seara zilei de 12 mai 2025, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni-1, o patrulă mobilă, susținută de tehnologie avansată de monitorizare aeriană cu dronă, a interceptat patru cetățeni din Sri Lanka, cu vârste între 24 și 48 de ani, care intenționau să treacă ilegal frontiera de stat spre România. Migranții, deplasându-se pe jos în apropierea râului Prut, au fost depistați datorită vigilenței și coordonării eficiente a forțelor de ordine”, menționează Poliția de Frontieră.

S-a stabilit că gruparea era condusă de persoane care organizau transportul migranților din municipiul Chișinău până în apropierea frontierei, utilizând rute și metode bine stabilite pentru a eluda controalele. În cadrul operațiunii, a fost identificat și reținut un autovehicul folosit pentru transportul migranților, condus de o cetățeancă a României, în vârstă de 26 de ani. Aceasta a recunoscut că a fost implicată în activități infracționale, transportând migranți contra unor sume de bani, ca parte a unui lanț mai amplu de complici.

„Tânăra a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea Procuraturii raionului Hâncești, iar autovehiculul utilizat în schemă a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor. Autoritățile desfășoară în prezent investigații suplimentare pentru a identifica și alți membri ai rețelei, inclusiv organizatorii principali și eventualele conexiuni transfrontaliere ale grupării. Primele indicii sugerează că această rețea opera de mai mult timp, coordonând trecerea ilegală a migranților din diverse țări către Uniunea Europeană”, precizează Poliția de Frontieră.

Conform legislației Republicii Moldova, organizarea migrației ilegale este o infracțiune gravă, pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale. Toate persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat