O rețea de trafic de ființe umane în scop de exploatare sexuală, destructurată în Capitală
Polițiștii din sectorul Botanica, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, au destructurat o grupare infracțională specializată în traficul de persoane.

Sub suspiciunea de organizare a unei afaceri ilegale au fost reținute o tânără de 22 de ani și un tânăr de 25 de ani, originari din raionul Cimișlia și orașul Sângerei. Ancheta a stabilit că infractorii își găseau viitoarele victime prin rețelele sociale, profitând în mod intenționat de situația lor materială dificilă și de vulnerabilitate, transmite rupor.md.
„Suspecții recrutau tinere, promițându-le un câștig financiar ridicat și, în general, un nivel de viață mai bun. Ulterior, victimele în vârstă de 19 ani erau transportate la Chișinău și cazate în apartamente închiriate în prealabil, unde erau reținute ilegal și supuse exploatării sexuale”, au declarat reprezentanții poliției.
În cadrul anchetei penale, organele de drept au efectuat trei percheziții la domiciliile persoanelor reținute, precum și la adresele folosite pentru desfășurarea activității ilegale. În timpul acțiunilor operative, grupul de anchetă a descoperit și ridicat mijloace bănești, a căror proveniență urmează să fie stabilită, precum și o serie de alte probe materiale relevante pentru caz.
„Ambii suspecți au fost reținuți, iar ulterior instanța a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vina persoanelor implicate va fi dovedită în instanță, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani. În prezent, acțiunile de urmărire penală continuă”, au declarat oamenii legii.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


